Schema Therapy
cănd tiparele vechi încep însfârșit să se lase ascultate
BLOG
11/18/20253 min read


Există momente în care observi că reacțiile tale apar înainte să le poți explica. O privire, un
ton, o apropiere prea mare sau un gest de respingere – și în interior se activează ceva familiar, rapid, automat. Nu pentru că există mistere, ci pentru că aceste răspunsuri sunt rezultatul unor structuri formate devreme, în copilărie și adolescență, atunci când ai învățatcum funcționează oamenii, relațiile și siguranța.
Aici își găsește loc Schema Therapy. Nu ca o alternativă la Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC), ci ca o continuare firească, matură și integrată a ei. Păstrează importanța cognițiilor adaptative și dezadaptative în structurarea diverselor patologii sau probleme psihologice, adăugând profunziumea și complexitatea trăirii experențiale și conceptualizarea schemelor cognitive și emoționale care stau la baza acestora, cu focus pe instanțele psihice inconștiente- adult, copil, critic- și pe nevoile emoționale de bază care joacă un rol important în starea de echilibtru și mulțumire interioară.
Terapia Cognitiv-Comportamentală – TCC este unul dintre cele mai solide și validate modele terapeutice. Ajută la înțelegere legăturii dintre gânduri, emoții, comportamente și situațiile prezente. Oferă ordine, claritate, instrumente practice, restructurare cognitivă, tehnici comportamentale eficiente, reducerea confuziei și a reactivității. Pentru mulți oameni, este primul pas necesar în a înțelege cum funcționează propria minte.
Ce aduce Schema Therapy în plus?
Schema Therapy adaugă lucrul cu pattern-urile formate devreme, analiza schemelor, lucrul cu modurile interne, intervenții experiențiale validate și integrarea nevoilor emoționale fundamentale.
Este o abordare utilă mai ales în situații în care persoana înțelege cognitiv ce i se întâmplă, dar emoțiile, atitudinile și reacțiile apar automat și repetitiv, având senzația că nu are control asupra propriei persoane.
Experiențialul – ce înseamnă, de fapt, în Schema Therapy
Abordarea experiențială este o modalitate terapeutică structurată prin care clientul poate accesa emoții, poate observa modurile interne în timp real și poate exprima reacții care altfel rămân automate. Include imaginație dirijată, dialoguri între părți, mici jocuri de rol terapeutic și exerciții care permit trăirea unei experiențe emoționale noi, în siguranță, cu ghidaj profesionist. Este, de fapt, felul în care terapia face contact cu partea din tine care simte, nu doar cu cea care înțelege.
Schemele – structurile psihologice formate în copilărie sunt:
„structuri cognitive și emoționale stabile, formate din amintiri, senzații corporale, convingeri și emoții, dezvoltate în copilărie și consolidate în timp.” Ele sunt adaptări – răspunsuri învățate în contexte timpurii.
Se manifestă prin:
- autocritică puternică
- perfecționism
- sensibilitate la respingere
- dificultăți în stabilirea limitelor
- retragere emoțională
- dependență de validare
- teamă de eșec
Nu sunt defecte, ci mecanisme.
Modurile – cum se manifestă schemele în prezent
Modurile sunt reacții interne active atunci când o schemă este declanșată. Sunt combinații de gânduri, emoții și comportamente.
În terapie, lucrăm direct cu aceste moduri pentru a le recunoaște, regla și transforma.
Nevoile emoționale fundamentale – baza modelului Schema Therapy
Cele cinci nevoi fundamentale (Young) sunt:
1. atașament sigur, conexiune și acceptare
2. autonomie, competență și identitate
3. exprimarea liberă a emoțiilor și nevoilor
4. spontaneitate și joc
5. limite realiste și autocontrol
Când acestea sunt împlinite insuficient sau inconsistent, apar scheme și moduri care ulterior influențează reacțiile actuale.
Procesul terapeutic este clar, ordonat, empatic și ancorat în realitate.
Îți permite să:
- recunoști tiparele recurente
- înțelegi de unde vin
- observi modurile interne
- lucrezi cu emoția în siguranță
- întărești partea adultă sănătoasă
- reacționezi diferit în situații în care înainte erai blocat în automatisme
De ce funcționează combinația TCC + Schema Therapy?
TCC aduce claritate și structură. Schema Therapy aduce profunzime, context și înțelegerea tiparelor timpurii.
Împreună creează un proces coerent, realist și autentic. Iar uneori, schimbarea începe exact aici: când tiparele vechi nu te mai conduc, ci încep, încet, să fie ascultate, înțelese și acceptate- astfel pot deveni mai flexibile, gestionabile și modificate prin procesare, conținere și dezvoltarea unor noi moduri de a fi.
MIHAELA BACULA - PSIHOLOG CLINICIAN. PSIHOTERAPEUT
Adresa: Piața Cotroceni, Sector 5, București
Telefon: +40 732 704 240


