Interviul Motivațional și Terapia Dependențelor

Dependența nu este o expresie a voinței slabe și nici a unui caracter îndoielnic. Este o adaptare în fața unei dureri interne, o strategie de autoreglare care, în timp, devine o rutină rigidă. Pentru multe persoane, consumul a fost, la început, un fel de supapă: un mod rapid de a calma o tensiune, de a domoli o emoție intensă sau de a reduce o presiune interioară care nu putea fi exprimată. Din acest motiv, lucrul cu dependențele necesită cunoaștere specializată, înțelegerea mecanismelor neurobiologice și emoționale, și o abordare terapeutică , structurată, care îmbină directivitatea cu empatia.

Interviul Motivațional, dezvoltat de Miller și Rollnick, este construit pe ideea că schimbarea durabilă apare atunci când persoana devine autorul propriei transformări. Terapeutul nu impune, nu forțează și nu moralizează, ci creează un cadru în care vocea sănătoasă a clientului poate să apară, să se audă și să se consolideze. Este o metodă orientată spre autonomie, claritate, responsabilitate și respect pentru ritmul intern al persoanei.

Procesele schimbării – cum se transformă, de fapt, o persoană dependentă

Procesul schimbării este unul treptat, nu liniar, iar Prochaska și DiClemente au descris foarte bine dinamica naturală prin care o persoană ajunge de la negare la acțiune. Inițial, clientul poate fi în stadiul în care nu vede încă problema sau nu o recunoaște. Urmează etapa în care începe să se confrunte cu ambivalența, oscilând între „știu că nu e bine” și „nu sunt pregătit să renunț”. Acesta este un moment critic, în care presiunea externă poate bloca complet procesul, iar o abordare bazată pe reflecție, empatie și clarificare ajută persoana să exploreze cu sinceritate ce își dorește de fapt.

Pe măsură ce motivația internă începe să prindă contur, apare etapa deciziei. Persoana își definește motivele proprii și, în loc să fie împinsă din exterior, începe să exprime verbal de ce schimbarea este importantă. Abia apoi apare acțiunea — nu ca reacție la critică, ci ca o consecință firească a reconectării cu propriile valori. În final, procesul se stabilizează prin menținere, un stadiu în care terapeutul și clientul colaborează pentru dezvoltarea strategiilor de prevenire a recăderilor. În toate aceste etape, Interviul Motivațional rămâne un instrument de orientare și realiniere, nu de presiune.

Neurobiologia dependenței – dopamină, serotonină și pragul plăcerii

Dincolo de componenta psihologică, dependența are o dinamică neurobiologică clară. Substanțele sau comportamentele compulsive acționează direct asupra sistemului dopamină-recompensă. Dopamina conferă anticiparea plăcerii și impulsul de a repeta comportamentul, nu plăcerea în sine. În timp, prin expunere repetată, creierul dezvoltă toleranță: nivelurile bazale de dopamină scad, receptorii se adaptează și persoana nu mai simte plăcere la nivelul obișnuit. Pragul plăcerii crește, iar stimulii care altădată aduceau bucurie devin insuficienți.

Serotonina, implicată în reglarea emoțiilor, stabilitate și liniște interioară, este adesea dezechilibrată în dependențe, ceea ce contribuie la impulsivitate, neliniște, iritabilitate și dificultate în gestionarea stresului. Această combinație neurochimică — dopamină ridicată artificial, serotonină destabilizată — creează un teren intern fragil, în care persoana caută repetitiv același stimul pentru a recăpăta senzația de echilibru. Terapeutul specializat în dependențe înțelege aceste mecanisme și știe cum să integreze neurobiologia în planul terapeutic, fără a patologiza, ci oferind explicații clare care reduc rușinea și cresc înțelegerea de sine.

Terapia de familie – nucleul suportului în dependențe

Dependența nu se dezvoltă și nu se menține într-un vid. Familia poate contribui involuntar la menținerea consumului prin dinamici de hiperprotecție, evitare, escaladare emoțională sau ambivalență. În același timp, familia poate fi și cel mai puternic factor de susținere. Terapia de familie devine esențială pentru a clarifica roluri, limite, moduri de comunicare și modalități prin care cei apropiați pot sprijini schimbarea fără să preia responsabilitatea clientului.

În terapie se lucrează atât cu modelul relațional, cât și cu așteptările pe care familia le are. Membrii învață să nu mai amplifice rușinea, să nu mai minimizeze problema, să înțeleagă mecanismele dependenței și să ofere un sprijin care este matur, ferm și empatic.

Resursele interioare și cele exterioare – baza unei schimbări durabile

O persoană dependentă are nevoie de resurse interne: capacitatea de autoreflecție, toleranța la emoții dificile, conștiința valorilor, stima de sine și sentimentul de eficacitate personală. Dar are nevoie și de resurse externe: sprijin social, mediu stabil, rutine sănătoase, rețele de suport și limite externe care să protejeze procesul. Interviul Motivațional ajută clientul să identifice, clarifice și activeze aceste resurse. În terapie, nu este vorba doar despre renunțare la un comportament, ci despre construcția unui mod nou de a trăi.

Interviul Motivațional ca tehnică – o abordare umanistă și colaborativă

Tehnica se bazează pe spiritul colaborativ, pe evocarea motivației interne și pe respectul profund pentru autonomia persoanei. Terapeutul nu combate rezistența, ci o explorează. Nu oferă soluții, ci creează spațiu pentru ca soluțiile să apară din interiorul clientului. Reflectă în așa fel încât persoana să își audă propriile argumente pentru schimbare.

În concluzie

Dependența nu definește identitatea persoanei, ci semnalează nevoia dezvoltării unor noi abilități interne. Interviul Motivațional aduce un cadru în care persoana își recâștigă claritatea, valorile, direcția și sentimentul de control. Este o metodă profund umanistp, dar centrată pe obiectiv, eficientă atât în reducerea consumului, cât și în prevenirea recăderilor pe termen lung.