Ce înseamnă a fi tu însuți?

Parca ma vad pe mine la inceputurile facultatii, la inceputul propriului proces terapeutic, si imi dau seama cat de departe de valorile mele este acea “versiune” a mea, cat de departe de mine ca persoana. Si cred din ce in ce mai tare ca este greu, foarte greu sa fii tu insuti, dar sunt sigura ca nu este imposibil.

“A fi eu insumi”, e o chestiune dinamica, care vine adesea cu multe costuri si ceva munca interioara, dar n-am sa dezvolt asta.

Prin “fi tu insuti”, nu ma refer la a fi asa cum iti vine la intamplare, inert, “with the flow”; ci la acel tu insuti, intreg, cu lumini si umbre, liber, responsabil, in contact cu sine, in acord cu valorile personale, respecand drepurile si nevoile proprii, dar si pe ale celorlalti, cunoscandu-ti limitele si punctele slabe.. si asa mai departe. Cred cu tarie ca a fi tu insuti nu e o destinatie ci un proces care nu se incheie niciodata, curge la infinit, cu impliniri, dezamagiri, smerenie, aroganta, blandete, angoasa, satisfactie, rusine, reusite, frustratre, calm, agitatie, bucurii etc.

Intr-o vreme in care psihologia si psihoterapia iau forma unui avatar, ambalaj, sau nu stiu cum sa i spun, in care exista retete pentru viata perfecta, sanatatea absoluta, multumire absoluta, progres abosolut, si pe de cealalta parte, trauma absoluta, victimizare absoluta, demonizarea anumitor tulburari, romantizarea altora, ridiculizarea unora, si minimizarea celorlalte. In care terapeutul joaca rolul de guru, supraom, vindecator, profund, spiritual, nepatat, influencer; ce mai inseamna autenticitate, echilibru, om, persoana, firesc, sanatate, boala, sau a fi tu insuti intr-un mod “sanatos”?

Vreau sa spun ca a fi om este si greu si usor, si frumos si urat, si sacru si profan. Realitatea este ca putem fi din cand in cand intr-un oarecare echilibru, iar alteleori suntem departe de asta, si e firesc sa fie asa. Sa fii om nu i usor, prin urmare nici sa fii (psiho)terapeut nu i. Dar cu siguranta e mult mai mult decat, 2 exercitii de respiaratie, 3 jurnale, 5 carti, mindufulness, orez cu lapte, instagram, tik-tok, groaznica expresie “dezvoltare personala”prin orice, “psiho-…orice pseudostiinta care exista”, flu-flu.

Vorba unei colege, stilurile de atasament sunt noile zodii in spatiul public; as spune ca si etichetele precum “narcisist”, “adhd”, “trauma” au devenit noul zodiac.. si asta e trist, foarte, foarte trist.

In acest cadru, ce inseamna de fapt sa fii tu insuti? Sa fii onest si autentic cu tine? Sa te traiesti pe tine cu bune si cu rele. Sa-ti permiti sa fii imperfect, sa nu ai inca toate raspunsurile, sa-ti fie greu sa treci prin lucruri care la nivel cognitiv ti se pareau destul de simple. Sa nu poti tot timpul sa faci ceea ce “predici”, sa crezi ca ai inteles cum functioneaza cutare lucru, cand de fapt mai sunt multe de inteles, sa nu ajungi niciodata la acel ideal, si cand crezi ca l-ai atins, iti dai seama cat esti de departe. Si e firesc, pentru ca a fi tu insuti e un proces dinamic. Omul este o fiinta dinamica, supusa continuu schimbarii.

Provocarile vietii nu dispar nicaieri, cum nu dispar nici problemele, nici bucuriile, nici ajunsurile, nici neajunsurile. Viata e complexa, omul e complex, psihicul uman e complex. Reductionismul, idealizarea, exagerarea, clivarea complexitatii acestora sufoca, constrage, ingusteaza, stirbeste frumusetea fiintei umane, asa imperfecta si minunata cum este ea.

Adevarul este ca nu suntem de neclintit, cateodata usor de influentat, ceea ce este si o “binecuvantare” si un “blestem”, suntem si vulerabili si puternici.

Asa ca propun sa ne dam voie sa fim cat putem de “intregi”, si cu bune si cu rele, si “frumosi” si “urati”, si “sanatosi” si “nesanatosi”.